Site stats 6 Vedete explică cum se simt în legătură cu implantul lor mamar – Limelight Media

6 Vedete explică cum se simt în legătură cu implantul lor mamar

Implantul mamar e deja ceva popular în lume de mai mulți ani. Și cum a devenit ceva foarte ușor acceptat de societate, din ce în ce mai multe vedete au început să iasă în față și să povestească despre experiența lor. În acest articol ne vom uita la 6 vedete care explică cum se simt în legătură cu implantul lor mamar.

1. Heather Morris

Renumita actriță a recunoscut într-un interviu că a avut implanturi mamare însă după o vreme a renunțat la ele. Ea credea că aceste implanturi sunt ceva de care are nevoie când era mai mică, însă și-a dat seama că lucrurile nu stau chiar așa. Deși i-a fost greu, ea a mers până la capăt cu decizia și nu regretă nimic.

2. Kourtney Kardashian

Cea mai în vârstă dintre surorile Kardashian a fost foarte clară în legătură cu operația ei de implant mamar. Din păcate, nici ea nu e cea mai încântată de această decizie, și crede că dacă ar fi cercetat mai bine ce presupune acest lucru, nu și-ar mai fi făcut transplantul.

3. Iggy Azalea

Iggy și-a făcut această operație la finalul anului trecut și e super deschisă față de acest subiect. Vedeta a mărturisit că își iubeste mult noii sâni și că se simte liberă să vorbească fără probleme despre ei.

4. Nicole Cherry

Deși Nicole are doar 20 de ani, tânăra vedetă a apelat la acest tip de procedură. Ea a spus că nu a fost ajutată de mama natură pe subiectul acesta, așa că și-a luat inima în dinți și a făcut pasul cel mare.

5. Anda Adam

Cu toții știm că Anda Adam este o vedetă cu o carieră lungă și provocatoare. Ea a început aceste intervenții estetice din anii 2000, și chiar a trecut prin intervenții multiple atunci când vorbim de implanturi mamare.

6. Daniela Crudu

Și Daniela Crudu se află printre vedetele care au trecut la acest tip de implant. În 2021 ea chiar a făcut public faptul că și-a schimbat implanturile și că era foarte mândră de această schimbare din viața ei.

Advertisements